heruvimile de pe strada mea
au dispărut toate într-o noapte
la două

dimineața în cafenea
nimeni nu a vorbit despre asta

barmanița sângera puțin
de la umeri
însă arătătorul drept
și-l lipise pe buze
perpendicular către cer

oamenii păreau la fel de (a)normali
intrau și ieșeau din ei înșiși
încălțați cu bocanci

ori de câte ori am încercat
să-i descalț
picioarele să le scald
în apă minerală
m-au alungat cu bombeuri perfecte
pe bulevard

de atunci mi-am ucis întrebările
m-am lăsat de cafea
și de speranță

nici din pat
nu am mai coborât vreodată
iar ultimul vis primit în dar
l-am lăsat să se deruleze
în buclă

heruvimile făcătoare
de miracole
parcă nici n-au existat

dar pe perna indiferenței mele
un nimb se tot străduiește
să îmi încapă pe cap