Despre iarna aceea atâta mai știu:
mama căpătase trup de zăpadă;
îl modelam cu grijă în mame mai mici;
sacul lui Moș Crăciun, uitat prin ogradă,
flutura murdar, năpădit de furnici.
Serile ne jucam împreună. Ehei,
lăsam frâul pe spinări de îngeri-ponei!

La capătul acelor seri începuse
viața mea de adult.Un fum înecăcios,
din locomotiva de carne și oase;
troiene creșteau singurătăți pe case
și mă jucam de-a moartea, cel mai frumos!
Păsări flamingo tăiau crivățu-n două,
eram cu mămicile mele de rouă!

Le-nvățasem să scuture cerul de fulgi,
să deseneze pe obrazul lunii dungi;
voiam să le văd curajoase, cum cresc,
adunate iar într-o singură mamă.
Din iarna aceea doar atât mi-amintesc;
păsări flamingo, cu pliscul spulberau,
peste morminte, gâtul lung al potecii.

În braille, ochii zăpezii trist apuneau…