poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-01-12 | |
Uneori privirile au ecou
unul prelung, care vibrează tulburător pe pânza sufletului de parc-ai simți niște ochi mari, mai mari decât ochii lui Keane, mai mari decât toți ochii lui Klimt la un loc și-ar răsuna pictura aceea pe care în sfârșit o înțelegi și poate doar atunci văd și aud aievea dar dacă îl aud atât de rar înseamnă că cele mai multe priviri n-au acel ecou fără de urlet, de noapte, n-au pridvorul în care s-ar deschide ferestre către cer și-atunci, cu voaluri albe, perdele și-ar lua zborul spre colțuri de privire pierdute-n gând mizer dar poate nici nu știu să mă împart în mai multe bucăți, să pot atinge toate acele ecouri și chiar dacă m-aș rupe fără să mă destram chiar dacă m-aș împărți la doi să văd puțin mai mult cu acești doi ochi un ochi să stea de pază lângă un prunc nou-născut în timp ce altul ar aduce puțină lumină unui orb sau să privesc în același timp Statuia Libertății aproape-nflăcărată și steagul celor liberi să-l urc pe culmi de minți Familia cea Sfântă aproape terminată și poate m-aș simți mai aproape de cei sfinți nu le-aș putea privi atunci decât cu un singur ochi însă și așa vederea mea e prea încețoșată și chiar dacă m-aș împărți la cinci să fac puțin mai mult cu cele cinci degete ale fiecărei mâini cu doar două degete aș ține penița cu doar două degete aș ține pana de chitară cu numai două aș șterge lacrimile unui bătrân cu numai două mi-aș face cruce și doar două mi-ar mai rămâne să ridic de pe trotuar câteva bucăți anonime de speranță, înainte să se rostogolească pe șosea însă și așa mâinile mele sunt prea neîndemânatice și chiar dacă m-aș împărți la zece să iubesc puțin mai mult cu acest suflet doar o zecime din el nu ar ajunge să hrănească pe zece dintre copiii cu piciorușe negre cerșind în fața brutăriilor de inimi firimituri albe însă și așa sufletul meu e prea sărăcăcios deci nu mă-mpart, căci, Doamne, aș vrea să mă multiplic dar cum, din bob de suflet, să cresc înalt halou lumina, cum să-i curgă, ca dintr-un cântec biblic să-mi curgă și-n privire, să aibă un ecou?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate