Degetele ei subțiri și lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să aștepte vindecarea.

Cântecul se naște atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele pieptului
unde freamătul e dulce
ca-n frunzele teilor înfloriți
lăsați să se scuture de arome
peste iubiri în treacăt.

Serile aproape încurcate-n tăcere
stau la pândă pe poteci neumblate
și caută cu ochii înnoptați
semnele stelelor sudului
pe care oamenii nu le văd,
privesc doar cu mirare și oftează.

Dacă viața n-ar fi atât de frumoasă,
atât de grăbită,
și noi atât de nepăsători
am prețui la timp miracolul ei.