și des poeme-abrutizez pe zare
geros, sub aspra stelelor merindă
hrănind în suflet duhul din oglindă
pe când amurg de noapte lin răsare.

tenebra-mbracă doliu, e murindă
în cripta iadului pitind de soare
lăsând în ziuă umbra succesoare
pe urma omului prin glii fugindă.

tot vine un moșneag, cu mare zarvă
ce va intra cu darul tău pe horn
în basmul ăsta leneș mă răstorn
când Domnul iese din umană larvă.

iar leatul ăsta se cufundă-n altul
Speranțe vin, de rugă-i plin Înaltul...