poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-12-22 | |
de la o vreme parcă mă înțeapă
și mă doare tot mai acut limba o simt așa cum se usucă deși cât pot de des mă hidratez o curăț de aftă cu periuța și o clătesc cu un pahar de vin am încercat și cu agheasmă multe boleșnițe s-au vindecat așa cum s-o chema durerea asta de limbă tare înțelept mai eram când m-am născut poate de teamă să nu mi-o fure ori strângeam între buze limba că nu îmi scăpa un cuvânt târziu cu mare grijă dam drumul la câte unul apoi inconștient atâta limbă am risipit mine de aur încă neaflate ori bălării crescând pe hoitul ei cine știe pe unde doamne câtă s-a pierdut dar mai ales câtă n-a fost scrisă de ce venim pe lume grav se întreabă filosofii poate pentru asta fiindcă limba se vrea vorbită unde ne sunt oratorii așa bâlbâit rostind enormități bine că se mai străduie măcar poeții ni-l imaginăm pe zeu un cap cu barbă de ce nu oare ca pe-o limbă când mai întâi a fost cuvântul poate fiindcă limba este mama noastră ne place ori nu fiecare în ea ne naștem de aia i se și spune maternă tatăl ne e cuvântul fiecare suntem în fapt o tainică frază ori mai probabil un silogism ca un castel ori un templu ba nu ca o ie românească și când ne rostim ne deșirăm până ni se vede (in)estetica jenați să o acoperim apelăm la beția asta de vorbe luminiscență în care ne stingem poate că tocmai asta e definiția morții abia de mă mai țin de poala limbii mele atâtea altele în jur îmi aruncă ocheade mi-e drag să le deslușesc dar când încerc parcă aș suge la sân de doică un soi de lapte praf cu-îndulcitor sunt mort de nu mi-oi mai simți gustul limbii nu nu o să mă mai duc la medic cred că știu cauza bolii mele mi se cam termină vorbele și uite cum ici colea începe să crape zidul
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate