Totul vorbește în noi și în lume
Nimic nu a fost scris la început
Chiar numele meu a fost rostit anume
Și întregul univers l-a priceput

Totul vorbește. Și focul și apa...
Culorile au și ele un grai al lor.
Vorbește și gândul, vorbește și pleoapa
Vorbește licărirea stelelor

Totul vorbește. Tăcerea, ploaia, zborul...
Numai să știi cum să le asculți în sine-
Dar cel mai tare din toate vorbește dorul
Când ai uitat cum să te întorci în tine

Ne-am pierdut grația auzului divin
Când din rai Adam a fost izgonit,
Și din amintiri scriem, puțin câte puțin,
În suflet, un cer lăuntric surghiunit

Când vom ajunge iar la starea cea dintâi
A celui ce nu a cunoscut scrisul deloc
Atunci vom fi ce-am fost, întâi și-ntâi,
Un om de lut, dar rege, călit prin divin foc