Un paing mic, din file de scriptură,
Pe înnoptat, în casa unei fete,
Plecă la drum ca într-o aventură,
Către tavanul alb și fără pete.

Domnița îl privi ușor speriată
Și se-ntrebă apoi cum a putut,
Cum a-nvățat să urce dintr-odată
Cînd firu-i foarte lung și nevăzut.


Apoi își spuse sieși că prea bine
Se poate, doar când soarele-a apus,
Ca luna să îl cheme către sine
Pe pletele-i de-argint subțire-n sus.

Și poate orice gămălie vie,
Ca omul, are drumul scris pe hartă,
Iar în a Domnului împărăție
Cuvântul ne unește laolaltă.