Prima ninsoare din fiecare an are ceva special
Îți dă o stare de purificare lăuntrică
Întunericul nu poate birui zăpada așternută peste noapte
Iar reflexia ei orbitoare seamănă cu o expiație
a ochiului dezvățat de a mai visa argintiu

Totul e alb, ușor și mătăsos, precum sufletul după spovadă
Un dans extatic și de neînțeles al fulgilor de nea
Te face și pe tine să te bucuri ca un copil de zăpada așternută
Alergi prin ea, faci bulgărași și-i arunci înspre nicăieri
Prin minte îti trec amintiri plăcute din copilărie
Un om de zăpadă mereu zâmbitor, în ciuda frigului de afară
Derdelușul plin de sănii și chiote vesele, strigând pârtieeeee!
Obrajii și mâinile roșii, dar plini de căldură în răceala vremii
Și multă bucurie și candoare...

Las amintirile să mă năpădească invocând copilăria din suflet
Și zâmbesc nestingherit și calm
frigului care mușcă din mine
și se transformă într-un abur cald
visător...