se apropie orizonturi care nu mai încep cu noi
privesc cum se depune praful peste tinerețea mea
la fel ca frunzele toamna peste pântecul pământului

dau la o parte anii trăiți în zadar și visul e acolo
și sărutul cu care îmi ademeneai clipa rătăcită
veșnicia lui se repetă ca o magie de bună calitate

ca-ntr-un joc de-a copilăria încep să învăț din nou tot ce-am uitat
încep iar lecția de zbor cândva tu erai zborul meu
încă mai ard tăciunii uitării

important este să știi când să evadezi din tristețe
îmi spun și mă scutur de gânduri ca de o ploaie mocănească
ce-mi ține pe loc inima

moartea nu e definitivă așa cum credeam
doar o lungă uitare nimic altceva