când ai simțit
ghețurile coborâșul dislocarea
amprenta târziului
toate păsările acelea
prăbușite flămânde
fără perspectiva resuscitării
și pentru că eu
eram imaginea vertijului din copaci
a îngerului înfășurat în aripi
– închisoarea perfectă –
pentru că timpul își proptea coapsele
în absențele mele și harnică
ploaia îmi frământa
chipul judecății celei de pe urmă
pentru că alunecând
desăvârșeam peisajul
cumințenia lui resemnată
anume peste ea să se așeze
trofeele / hohotele celor vii
așa de pricepuți
să fie să fieee....

pentru toate acestea
eu am păstrat
tăcere.