Ea este o bună prietenă-a mea,
se plimbă cu fordul prin orice vântoasă,
mă trage pe roată, cu inima scoasă
și ca pe-o momeală mă lasă-n șosea.

Mă spală pe față cu limba-i frumoasă,
îmi cântă din trompă o marșo-manea
și-apoi dă cu zarul, să-i fac temenea,
din casă în poartă, din poartă în casă.

Aș sta, de n-ar fi, ca un pașă-n papuci,
viril savurându-mi antanta,
dar e și, cu fața-nghețată de muci,

fug rău, irosindu-mi cuanta,
prin ceață, de ea, nor de mii de clăbuci,
prietena mea, Elinfanta.