&

și dintr-odată m-am oprit.

doar pentru că anestezia este un lucru pur,

minunat.

când toate simțurile sunt înghețate lângă focul din șemineu iar

orașul își ascute dramele sub ochii mei nedumeriți.

și încă ninge.

încă ninge.

de parcă ninsoarea e legea care ne ajută să fim vii.

obsesiile se vor întoarce, obsesiile vor veni

dar între timp, am să mă uit la scrisul viu al poeților dragi.

și stiu că toată zăpada va fi un sarcofag minunat.

când scriu despre tine, știu. e o ploaie de stele

care curge în jurul spitalului.

și știu

unde sunt norii albaștri în care să te găsesc.

elicoptere albe continuă să plece de pe acoperișuri.

e iarnă și câteva suflete trebuie salvate,

să ajungă în rai.

să pulseze acolo unde

anestezia este cel mai frumos lucru

care ni s-ar putea întâmpla. ( așa cum scrie în cărțile de anatomie,

când ești anesteziat sângele tău curge direct în noapte

fără să mai asculte de legile firii)

( așa cum scrii aceste rânduri pe pagina goală ca pe un câmp alb, minat și întins)

și dintr-o dată / în timp ce auzeam sunetul motoarelor lor
cucerind aerul / absorbind oxigenul, absorbind picăturile de absint

ale orașului

am inceput să visez/ să visez moartea

umplând paharele de șampanie, ca o crăiasă a zăpezii
cu rochia ei albă și pufoasă,

înaintând încet către noi.