Pe un fel de cer încă mai curge a brumă,
ce să fie bruma aceea, domnul meu, decât ceața aceea de pe ochii tăi verzi? E gheață pe jos?
de ce nu vezi cum strig cu baticul de la Marvan în brațe, cu mila lui pe ochii mei triști?
ziceam să îi spun Marvan, sau să văd dacă contează un pic dacă mă știi sau dacă mă vezi
dacă ai știință că pe aici nu cresc copaci, ci altceva, ce nu seamănă a pământ, a copac de pământ
și totuși, cel care dai verdeață ochilor tăi, poți vedea?
că aici e umbros, și sunt multe stafide, pe jos
de ceva vreme, sunt numai stafide în loc de pământ și de pietre, uneori e chiar frumos
să culegi în loc de pește ceva ce seamănă a strugure, din apă,
uneori e frumos...
dar ce să te faci cu atâtea teascuri, din care au ieșit strugurii Domnului afară,
ce să te faci cu atâta plânset de strugure, de pe jos?
și peștii ar avea un rost pe aici, dacă mă auzi...
nu numai pietricelele acestea care au fost strugure pentru bruma aceea din cer
pe un fel de alt cer încă mai curge a brumă, și s-a făcut frig
iar eu nu mă pot încălzi decât cu mine însămi

noroc că din depărtare se aud brazii cum vin, cum se nasc, cum tot vin
cum se apropie
poate va trece și Crăciunul pe aici...

ea stă în lacrima ei, și poartă pe genunchi un batic. așa o găsești.

atât de multă îmbrumare pe cerul meu, iar tu nu ești aici, nici Hermina nu mă poate auzi
Hermina a fost odată o fată frumoasă, cu ochi verzi, ca ai tăi...
apoi au venit lupii și au mâncat-o de vie, din ea m-am născut eu, înainte de ultima
ei așezare a tălpii, pe pământ,
eu sunt Hermina și plânsetul ei stăpânit îl port în lacrimile mele, din care m-am născut
dacă tu ai ochi verzi, ca pădurea, poate ea e fata din lacrimă, și ea are un nume, ca toți
fata din lacrimă se numește ea,
și mai mult eu nu pot.
sunt fata din lacrimă și aștept să ajungă și pe aici pomul cu globuri colorate ca binele, cum e;
să se așeze de acum iertare și un pic de milă dinspre brazii care vin să mă poarte cu ei
ca un leagăn
să mă judece, să mă plângă, cât de mult am plâns eu, și să mă găsească. și atât de verzi!
și atât de pădure cu pupilele verzi!
să se lase și pe aici Crăciunul cel bun... pentru toți. pentru lacrima mea, parcă ultima.
totul începe cu a vedea și a ști, oare știi?
din lacrimă, ea e desigur tristă și verde, și îți seamănă, zic- și ea plânge
nu știu cine ești și ce vrei, cămeșile ei sunt pline de lacrimi, și umede și pline de brumă,
dar haide, mai leapădă încă o dată hăinuța pe jos, oprește-te, odat, dacă vrei...
dacă știi...
aici, unde sunt numai stafide pe jos și brumă cât carul, cât carele mari,
și spune-mi că nu am greșit foarte mult,
dacă m-ai putea ști.