A fost odată un om de zăpadă
care locuia la un colț de stradă
și atât de mult Crăciunul iubea
încât la toți oamenii de zăpadă spunea
că și-ar dori nespus un cadou
care să ajungă la el măcar până de Anul Nou.

După o iarnă-două s-a lămurit
că Moș Crăciun este cel mai nimerit
dorința să îi împlinească
și un cadou potrivit pentru el să primească.
Așadar, s-a gândit cât s-a gândit,
și-n cele din urmă spre Polul Nord a pornit.

Drumul cel lung i s-a părut foarte greu
dar, cu gândul la cadou mereu,
pas cu pas, ninsoare cu ninsoare,
țară de țară, ferindu-se de soare,
iată-l la Polul Nord ajuns
acolo unde Moș Crăciun stă de obicei ascuns.

Emoționat peste orice măsură
de-a spiridușilor alergătură,
de poleiala brazilor și mai ales de Moș Crăciun,
și-a pierdut glasul, cu părere de rău vă spun,
așa încât, în fața Moșului ajuns,
n-a putu să-i dea acestuia la întrebări nici un răspuns.

Nasul de rușine i s-a înroșit,
ochișorii de durere i s-au înnegrit
iar blajinul Moș, neștiind cu ce intenții omulețul a venit,
o mână de-ajutor să adauge Crăciunului s-a gândit
așa încât, la o adică,
i-a pus în mână omului de zăpadă o măturică.

Dragului nostru om de zăpadă
nu-i venea nicicum să creadă
că fără măcar un cuvânt să scoată
Moș Crăciun i-a îndeplinit dorința pe dată
și i-a făcut cel mai minunat cadou,
bineînțeles, înainte de Anul Nou.