Ce singur sunt, zise poetul,
când număr stelele pe cer
și-mi țes în taină menuetul
la ce-aș putea eu să mai sper?

S-adorm pe perna mea de vise
și să pătrund în vraja lor
pe albe coli cu slove scrise
s-aștern magia muzelor.

Ori cânt, la fel ca trubadurul
într-un ghiveci de pe balcon
ce-și țese dintr-un fir conturul
precum omida în cocon.

Să zbor apoi pe-un nor înalt
când furca vieții nu mai țese,
rămână slova de bazalt
și doruri ce au fost culese...