e aerul mai greu de plumb și toamnă,
apasă sternul nostru în lumire
regină-mi ești, îți sunt doar simplu mire
a tale straie spre pământ ce-ndeamnă.

nuntește fără frunză-n noi uimire
și sufletele carnea ne-o condamnă
dar nu e clipă de mirare, doamnă
că-n verde e și grai de cimitire.

iar vântul, din furtună o felie
ridică poala visului spre frunte,
feeric e oleacă-n minții glie.

de dragă-mi ești, e-n lucruri ce-s mărunte
șoptiri ce-s învelite-n veselie
de moartea piere printre amănunte...