Pe frontul sufletului se dau războaiele singurătății

Și cad ostași de lacrimi secerați de umbre

Bătăi de tun sparg liniștile vieții

Urlând pustiul prin reci catacombe

Florile cad în noroiul amar

Ultima panseluță are pete de sânge

Ostașii din suflet se zvârcolesc prin jar

Și ceața în valuri se-aude cum plânge

Doar pământul mi-e martor, e noapte și frig

Apune și luna cum stau și te strig

Doar ceața dansează îmbrăcată-n voal

O dulce mireasă de gloanțe și jar

Mi-e frică, sunt singur iar noaptea-i tăciune

Curg stele pe cer și apun vise-n mine

Ești doar o nălucă prin doru-mi pustiu

Cu părul tău negru, pari omul meu viu...

În jur cad ostași cu iubiri netrăite

Strâng poze în mâini și în răni au ispite

Durerea e doar un vecin de salon

Cu rana topită într-un strat de tifon

Și geme povești din trecutu-i amar

Silabe pustii de oftat și zadar

Clopote bat în biserici uitate

E acru războiul și e plin de păcate

Nu plânge, îți dau un capăt de gând

Să pășești cu credință acum, ca și când

Din mine s-a scurs un ocean de iubire

Și curge duios spre a ta nemurire...