Anii ce fură sunt urmele lehuze
Lăsate-n trupul gornic al timpului în doi
Cărări de taină amirosind pe buze
Tot freamătul pădurilor adulmecate-n noi

Drumari am fost și suntem răstimpului străjeri
Þinând cu mâna-n mână făptura celuilalt,
Pecetluind intrările prinoaselor tăceri
Prin os am tras cuvântul, È™i l-am suit mai ‘nalt

Am respirat din ceruri întinse-n nesfârșit
Tot soiul de străbateri de paseri în eter
Și aerul din piepturi am încercat smerit
Să-l așezăm în candele de, vai!, eléison apter

Anii ce fură din noi tăcerea să-i preschimbăm în rost
Ne-om strădui ca pustnicii din veacuri să deșertăm iar clipa
Doar Dumnezeu mai știe de-i lacrimă ce-a fost
Noi, de-om putea, iubirii noastre să-i dezrobim aripa…