am pornit așa cu mâinile goale
și c-un abur de toamnă plutindu-mi pe tâmple
nu știu de-i seara târziu sau dimineața devreme
dar oboseala asta îmi de demult târcoale
și cum nu e nimeni....
nicăieri să mă cheme
ultimul act îl aștept să se întâmple

ieși tată, cu fruntea ta înaltă și plină de țărână
ia-ți fata după umerii grei de viață
la fel ca-n prima dimineață
a ei de școlăriță când mâna ta mare
a strâns mica ei mână
și i-ai șoptit ”să te văd de ce ești în stare!”

ieși mamă cu mâinile albe ca ceara
ceața asta ca un șal mă-nfășoară
vino tu și mă-nchină cum mă-nchinai seara
ca să-mi fie țărâna ușoară