Cel puțin a rămas nisipul
din coralii și scoicile de odinioară

Cel puțin fotografia
mi-i readuce la viață pe cei pierduți și dragi

Cel puțin zâmbetul tău
cândva culcat pe umărul meu
mai există,
nu e nisip
nici fotografie
deși umărul nu mai e același

A te hrăni cu amintiri, îmi spunea cândva bunicul,
e ca și cum te-ai asemăna cu epava din Costinești:
mereu plutesc povești cu pirați și marinari iscusiți în preajma ei
dar ea rămâne în prezent doar cu rugina
și scârțâiturile triste ale măruntaielor sale.

Am decis să întorc spatele celei care se numește ieri
Și să mănânc azi, un strugure copt, de toamnă.

14 sept 2017