„Mândria înflorește în prostie”

MÂNDRIA DE A FI ROMÂN

Din ziua când m-am liberat
Și sunt din nou stăpân pe plai,
Am fost întruna lăudat
Că am o țară ca un Rai.

Se-abate-aicea câte-un ins,
Crezând că-s fraier și sunt orb
Și tot mă laudă-n adins,
Cum vulpea-l lăuda pe corb.

El și-ar dori pământul meu,
Pe șes, pe dealuri și pe văi,
Sperând să-l dau pe doar un leu,
Că sunt sensibil la lingăi.

Eu sunt în țara mea stăpân,
Așa cum bunii mei au fost
Și-oi fi eu mândru că-s român,
Dar nu înseamnă că-s și prost.

PS
Așa gândeam atunci mai toți,
Dar ne-a condus, se vede treaba,
Un grup de mândri idioți
Ce-a dat o țară pe degeaba.


ION ȘI MÃRIA

Era Măria fată mare
Și tare mândră mai era -
O zână, un boboc de floare
Și pe Ion îl aștepta.

Și a făcut Ion prinsoare
Că n-o să fie mult așa...
Era Măria fată mare
Și tare mândră mai era.

Vai, tu, Mărie, ce picioare! -
A prins Ion a o flata -
Ești faină rău, ești cea mai cea,
Te rog să-mi dai o sărutare!

Era Măria fată mare.

NAIVITATE

I-ai dat crezare unui prost,
Și, bineînțeles, fudul,
Ce da citate pe de rost
Și îți părea frumos și cool.

Spunându-ți bancuri, fel de fel,
Și alte genuri de prostii,
Te-a-mbrobodit să mergi cu el
Și te-a atras în bălării.

Te-a prins, în mod neașteptat -
Deși tâmpit, era agil -
Te-a siluit, te-a violat
Și te-a lăsat cu un copil.

Acuma n-ai decât să-l crești
Să simți povara costului
Că n-ai știut să te ferești
De fudulia prostului.