când chipul pare că s-a schimbat
până la uitare și stă întors,
nu plec nicăieri

când degetele subțiri caută
vorbe greu de spus,
sunt tot aici

aud limpede în tăcerea
care face loc singurei atingeri
ce cuprinde înțelegerea

trecerea sufletului tău prin tine
mă găsește cald
și orice vorbă e în plus

poți să te trezești visând
și să faci loc lumii în tine
fără să-i dai ocol

poți în singurătate să te depășești
spre frumusețea care îți e dată
și poți renunța la ea

între timp văd în chipul întors
și în ezitarea încleștată a mâinilor
sufletul tău neabătut