ca să nu treacă în neștire,
dau drumul momentelor
în care nu găsesc
singurul cuvânt potrivit

mereu alta și tot timpul la fel,
vorba care îmi stă pe limbă
se clatină pe buza
de la care începe prăpastia

prea rar știu cu știința copacului
ce tace în bătaia vântului,
fără de care nu ar răsuna altceva
și care primește fiecare îmbrățișare

acum, în clipele de grație,
nu vreau să-mi amintesc vorba
care stă și pe buzele tale
și mă leg bine de puntea asta,
în tăcerea de dinainte