pe munte-n cețuri las de brazi povara
îngenunchind a rugă în pădure
că depărtări curând or să mă fure
și-or să mă umple leneș cu ocara.

mă voi întoarce-n viețuiri impure
ci tot suind spre nemurire scara,
că-n lut se lasă tot mai lesne seara
și Dincolo ni-s vieți ce ni-s obscure.

iubeam pe tine, trist nu fi-n șoptire
și-n dragoste-mi creștea pe duh corolă
ce hrană îmi era pe-a mea rostire.

ci strai ți-era doar dulce-aureolă
iar brâul tău era de mănăstire...
fecioară-dor, a inimii cupolă...