poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-08-10 | |
orbirea se petrece treptat.
întâi nu mai vezi străzile, apoi, nu mai vezi blocurile din locul pe care l-ai ocupat în fața geamurilor mari, apoi, nu mai vezi oamenii așteptând în scaunele din gară cu sacoșele pline de zgură și pământ moale pe care îl cară tot timpul cu ei. (ești într-un tren ca într-un oraș care își târâie zecile de vagoane ce par că nu se mai termină) planoare de praf deasupra orașului. ne lipim de zidurile lui și așteptam să ne hrănească mai departe cu furie și ură. când arya învăluind orașul într-o eșarfă de mătase neagră, era și ea într-un astfel de tren fluturându-și batista moale la geam, despărțindu-se de ea însăși, de orașul aspru și fluid în care toți ne părăsim copiii și mergem mai departe către alte orașe în care să fim fericiți. apoi trenul pornește din stație și orașul rămâne în urmă ca un animal obosit. arya rămâne în urmă, ca un animal obosit. cel mai frumos oraș și cea mai frumoasă fată se uită la oamenii de ceară din tren. au fețele lipite de geamuri, cu zâmbete crude pe fețe și mâini atârnând -- și știe nimic nu se mai întoarce înapoi, nimic nu sângerează-n noapte mai tare ca neoanele din gări unde rămâi singur și trist -- fără tine. doar cu șinele unduindu-se, strălucind blând - un soare la apus.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate