până la capăt mai este o veșnicie
paradoxal
ai rămas același felinar sub care-mi petrec noaptea
nu că n-aș mai găsi altul
e un zbor mistic înlăuntrul tău
acolo nu am nevoie de aripi
m-a lăsat fără grai răgușita asta de viață
țip la ea
și ea se holbează
sub pielea velur celulele își fac treaba
se înmulțește fericirea
și-n carne sapă gropi pentru câte rădăcini
ai lăsat în mine
creștem, creștem muzici în vitrinele cu păpuși de porțelan
albe, albe ca îngerii inventați să alunge coșmarurile absurde
nervii femeilor despletite sunt pânze de păianjen
lăsăm acolo furia
drumul spre orbire e la câțiva pași
alegem