ține-mă departe
de oamenii care nu știu să moară
de toate eternitățile putrede
și de fețele mânjite păzește-mă
când îmi bântuie câmpia frumos resemnându-se
în țipătul pictat al dropiei
ia-mi glasul de țărână
împrăștie-l peste tine
– zurgălău silențios al singurătăților –
să crească magnoliile
direct din iubire să crească
din însuși visul prin care
desculță îți alerg îți alerg...
îți botez curțile
toate răscrucile
și nu te sfii să dai filele
timpului netăcutului
seara târziu
când ochii devin clopote
și biserici se fac
în vârful turlelor cheamă
haitele sufletele rătăcitele
să prindă îngerii
înalții umerii
în întuneric luminat
cresc aripile...