Deschid ferestrele ploii de vară
simt mirosul teilor înfloriți pe deal,
picăturile cad oblic pe frunzele ondulate de arșiță,
umblu desculț pe drumul de pământ.
Apoi ce poți compara cu trăirea firească
sub fulgerele care se apropie
ca niște săgeți de foc rupte pe cer.

Nu mă sperie și nu poate să se întâmple ceva,
mă adun din gânduri și caut un adăpost,
aproape îmi vine să strig, dar mă opresc
nimeni n-ar înțelege pornirea,
ziua se odihnește-n trup.

Mi se pare o grabă ciudată revenirea soarelui strălucitor
parcă nimic nu s-a întâmplat
încât caut un alt adăpost la umbră.
Natura pur și simplu te adaugă fără să știi
printre mișcările sale neștiute.