De mult verde de Paris,
am găsit adânc în mine,
o profundă albăstrime,
de nopți albe , ca de vis...

De pași mici și moi , de vată,
peste sânii tăi de fată,
din venericul abis...

De mult alb de promoroacă,
izvorât din piatră seacă,
zânele, mi te-au descris,
ca pe-un gând setos și avid,

ce din praștia lui David,
Goliat-ul mi-ai ucis...

De mult verde de Paris,
Am atins în tine-o umbră,
pe sub norii ce-or să plângă,
la intrare-n paradis,

mersul tău cel enigmatic,
legănându-te apatic,
ca un val de nedescris,
care urcă și coboară,

peste viața mea banală,
dintr-o mare ,ce s-a închis...