Mă doare visul neîmplinit, că m-apasă pe creier,
Cum sufletul mă doare că muzica nu mai imită greier.
Și spiritul mă doare îngrozitor că nu mai am izvor de spiritual,
Căci dialogu-i surd, un monolog necult… Mințitul infernal.

Noroc c-am endorfina, propriul drog la ce mă îndurerează
Și pot să-mi port povara pusă-n spate pe nedrept, ce înfricoșează
Până și bietul mâine, ce-l tot sper de bun... și mă înșală
Cu bunii ziși prieteni, ce nu mai sunt de mult… Totu-i tocmeală.

Credința n-am crezut-o, n-are probe, o înțeleg ”in... cult”
Și n-am cuvântul aprobat să-l strig, sunt destinat s-ascult,
Iar dragostele m-au trădat și ele, sunt sterile, efemere
Și, anii ce-am iubit și adunat, sunt un complet de pierdere... de avere.
03.08.2014