taifun de viață acidulată
m-adun în piatră
zborul
mănușă sângerată
mi-acoperă pământul pân' la coate
soarele se sfarmă în butuc
smulși prea devreme din uterul viei
strugurii țipă
neinflamate de ploi pupilele crapă
inutile
pe buza pocalului

din araci scorojiți tigvele goale
dau binețe ciorilor
și curbează geamăt lubric nopților sterpe

spaima
lasă în urmă un gust coclit
de aripi frânte

trag cortina de coaste
peste somnul celor o mie și una de caravane
arterele necrozează morțile
una câte una
șeherezadele roșii își decupează puterea
dintr-o vrajă intraductibilă

dunelor e greu să le desenezi
sprâncene
și o stea căzătoare
în arcul fiecărui bob de nisip
nota perfectă topește scărița urechii