S-a întâmplat să visăm în același parc,
eu pe banca măcinată de cari
tu pe cea dinspre vino-ncoa.
Fumul de țigară era punte
între tăceri grăitoare
și tot el zid de nepătruns.
Din când în când răzbătea luna
cu indiscreția domnișoarei bătrâne
care se uită prin gaura cheii
în dormitorul vecinei.

Stânjenită, tragi după tine foșnetul rochiei
care îmi mângâie urechea cu-o adiere adolescentină
în vreme ce măsori aleea flancată de zambile
până la prima îmbrățișare.
Înveșmântat în cântecul sucitoarei și inima deschisă
spre regina nopții primesc primăvara încrustată
cu toate culorile pământului în pielea ta
însetată de cuvinte negrăite.

Petale de iris evadate din ierbar aprind luceafărul,
eliberează emoția primară din corsetul acoladei
și timpul curge, râu de munte ca zâmbetul pruncului.
Punem în drepturi anotimpurile lui Vivaldi
să nu audă iarba și oamenii freamătul gândurilor
înlănțuite în vraja clipei.
Scârțâie în dinți nerăbdarea cu tremur de frunze
împlinite pe ramul cel mai de sus din arborele tuia.
Cineva ne înjunghie cu săgeți de foc și de ger,
în ritm de duș scoțian vâslim tot mai aproape
de aripa îngerului.

Aroma fragilor cuibărită sub ie inundă ora cu armonici
de neuitare, urc și cobor între talpa iadului
și ciripitul păsărilor din livada bunicului,
nu mai știu dacă sunt eu sau un amestec ciudat
de vis și realitate în perpetuă rocadă.

Ești cartea mea de căpătâi pe care o răsfoiesc
de la prima literă până la capătul nopții
unde harpa de lumină picură mărgele de rouă
printre crengile teiului împovărat de daruri,
cearcănele înfloresc în oglinda sufocată
de umbre cu mlădieri feline când ora mușcă
din trupul trecerii prin ecluza împrimăvărării.