Un gândac suflând greoi,
Oploșit pe sub trifoi,
Ori de lene sau de soare,
E tratat ca o eroare.

Nu se spală niciodat*,
Și e poreclit ”Pătat”,
Că din cap până-n picioare,
E doar pete de mâncare.

Cu păr lung și ciufulit,
Cu nasul mereu julit,
Iar obrajii, botișorul...
Îl confunzi cu Porcușorul.

Chiar și Porcușor vă spun,
Are cadă și săpun,
Și se bălăcește-n vie,
Până-i pielea rozalie.

Îl ia Furni la-ntrebări:
-Sunt băltoace, lacuri, mări,
Rouă-n flori de dimineață,
Nu poți să te speli pe față?

-Să-l gonim de sub trifoi!
Strigă Greieruș vioi.
Greieruții mei de-o vară,
Percep baia, o povară!

-Și ai mei! zvâcni cu zel,
Un bondar din păducel.
Iau exemplu prost și cică,
Părul său de Aricică,

E la modă, ce știm noi!...
-Modă cu iz de gunoi?
Se revoltă o lăcustă,
Cu o verzulie fustă,

Ce îi flutură în zel.
Miroase ca un mezel
Stat la patruzeci de grade...
Să-l gonim, că nu se cade

Să-l mai tolerăm aici,
Printre gâze și furnici,
Buburuze și rădaște,
Boli cumplite ne vor paște!

Gândăcelul judecat,
A fugit, s-a ferecat
Într-o frunză-ncovoiată.
Inima e sfâșiată,

Că din toți ce l-au hulit,
Niciunul nu a zărit
Că-i lipsesc două mânuțe...
Trecând roi de albinuțe,

Și privindu-l mai atent,
Au văzut sub pansament,
Răni urâte, dureroase,
Și-au strigat cu voci tăioase:

-Nu-l mai judecați pripit!
Doar ură ați risipit,
Pe sărmanul invalid!
N-ați văzut că e livid?

Ca o morală:

Judecăm în aparență,
Fără cauză, clemență...
Scorneala e tare dulce,
Da nu știm ce cruce duce!