La umbra de sub raza plină
În arșița fără sfârșit
Unde nu-i soare, nici lumină
Doar gândul bun stă răvășit.
La ceas fără de-ngăduință
În albul fără de culoare
Unde nu-i loc de biruință
Doar amintirea e în floare.
La urma pașilor mărunți
Pierduți în nopți de vară
El vântul spune că m-anunți
Că-i ceas de foc și pară.
La răsărit fără apus
În amalgam de gânduri zvelte
El ametistul era pus
Să-ndrume spre torente.
Mi-e dor de dor mărunt de soc
Cu-a sa aromă tare
De omul fără de noroc
Dar cu inimă prea mare.
Mi-e dor de dor și tare-aș vrea
Să nu apună dorul
Să hoinăresc de aș putea
Apoi să-ngrop amorul.