poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-06-22 | |
pendulez
de unde până unde e firesc, trec unele clipe prea lungi, altele prea puține, dar sunt într-o parte sau în cealaltă la marele fix fie îmi iese fără rest să nu contez, iar aici recunosc că e și meritul tău, fie până și ultimul fir de praf e de-al meu, caz în care intervine rostul lumii în nenumărate ipostaze sfârșitul mă ia cu frumosul, mă poartă în balans peste tot, dezvelit chiar de mine, mă îndeamnă și mă îmbie fără întârziere, cu măsură te privesc în ochi cu toată căldura soarelui care într-o zi nu va mai fi, te iau astfel alături încât suntem ai îmbrățișării sunt dat în leagăn de fiecare dată, după ce m-am tot împins, eu în singura mea parte, tu cu partea ta aleasă, amândoi cu greutățile la picioare legănați în dans, fluturați în vânt, împletiți în paralel, trăiți înainte și înapoi fără vreo pornire îți șoptesc ceea ce mi se face cunoscut în fiecare dintre culmile atinse, alunecând atât de aproape încât întreaga lume se cuibărește renunțând nenumărate zile și nopți la ce nu poate fi al nimănui, închizând ochii la un capăt sau la celălalt până ce vor rămâne închiși
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate