În abis sufletul te cheamă
Cerul străpunge gândul cel înalt
La tremurul frivol neluat în seamă
Visul neînfricat mai face-un salt.
Pe arșița amorului sublim
În negura pierdutelor cărări
Ispita e simbolul “ne iubim”
În care adorm iluzii între zări.
Nimic nu spune floarea neînflorită
Nici sufletul neîmplinit
Dar e splendoare ultima iubită
Ce-a prins contur deja la infinit.
Din creuzetul ultimei chemări
Agale cresc amurgurile-n vale
Lumina dă nopții chemări
De-a o urma pe a sa cale.
Și astfel în nemărginit de clipă
Pe unda ce scoboară-n gând
Undesc fără simbol de aripă
Speranțe ce-au rămas încă arzând.