poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-06-21 | |
decupam zilele în care îmi zâmbeai,
una albă, una cu ghimpi, una fără ferestre, o alta în care promisiunile se împlineau, atât de frumoase, uite, par acum în vreme ce foarfeca trece peste contururi și nervi, filme voalate dintr-o realitate în care nu mai încap, peste ape și-n timp ce taci atât de intens, ești numai tu și liniștea îți foșnește pe degete, inelul nostru de taină, asta îți spun, moare cel ce nu mai are curajul să își amintească, acela care nu recunoaște: am fost fericit, am fost curajos de fericit când toată lumea o puteam îngrămădi la tine-ntre gene, când toți ceilalți erau proiecții dintr-un univers inventat anume pentru noi, îl puteam ascunde prin buzunare, cu restul nimicurilor, să zornăie împreună, cheia de la inima ta, ivărul tras peste sângele meu, noaptea în care am fugit împreună, ca să uităm, umbra ta dormind atât de firav, în timp ce descrește, abia înverzit, abia aprins, și eu mă chircesc, foarfeca taie, taie, taie și pare că-i place, lasă în urmă o dâră de carne vie, una de carne moartă, cine și cui să mai aparțină, cine și cui să-i mai ceară. mai stai, e vremea să capitulăm, să credem cu adevărat că zilele care au fost nu se pot întoarce, nu știm ce va rămâne până la urmă și ce fel de diluviu ar mai putea veni cât să ne sperie
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate