pe zare curgi în șoapta măiestrită
căci te-a strigat din mal de lumi Poetul,
era sărman la zale-a minții, bietul
și sărăcia lui era vestită.

când alții lanțu-și poartă cu încetul
pe sub o rațiune împietrită
cu adunarea de averi nutrită,
prin aer el e-mbobocind baletul.

iar din albastrul slavei cu cerneală
nu căuta să știi cum te-a ales
și te-a ivit ca de iubire-n vers,
zidindu-te acolo ireală.

cu moartea lui pe timp va fi stăpân,
amorurile din cuvânt rămân...