poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-06-08 | | îți mulțumesc pentru că sunt în viață și pot să mă rog și mai ales îți mulțumesc în numele celor două mâini și două picioare care încă pot să se miște ajutându-mă să fac și bune dar și rele după cum mă duce capul și mă lasă sufletul chiar și în numele capului ar trebui să-ți mulțumesc pentru că-i întreg și nu se zvârle-n gard și chiar dacă mă mișc mai greu din cauza îndoielilor și a temerilor încă mi-e bine. timpul. alung din minte faptul că sunt trecător și las timpul să curgă prin mine, torent care spală fiecare celulă ducându-mă tot mai aproape de momentul zero când eu tot voi fi rămas doar timp trecut scris pe colțul unor amintiri ce se destramă spațiul. cu un ultim efort delimitez trecerea dintre o lume și alta pasul este unitatea de măsură a sufletului care caută locul în care să se așeze. numai că paradisul odată pierdut nu mai poate fi găsit oricât de mult am înconjura locul în speranța că-l vom regăsi așa că spațiul nu este altceva decât o delimitare, o sala a pașilor pierduți viața. o vitrină plină cu aur adăstând lângă o grămadă de gunoi un puf de păpădie ce sparge asfaltul neantului făcându-și loc printre răsuflări imobile și cerneri de uitare viața. o furnică strivită de un pas prea grăbit ca să mai observe ce e în jur și pasul acela ești tu care te frămânți și încerci să înțelegi de ce viața nu-i decât un interludiu menit să estompeze culorile ultime îți mulțumesc pentru tot viață, chiar dacă ești prea departe ca să mai auzi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate