cuvintele petreceau în găoace
partea lor de veșnicie
eu spărgeam cojile
să le prind
să mi le fac prietene
pentru că cine poate trăi
fără chilia din spatele lor
sigur, nu toate găocile se spărgeau
nu toate erau pline de miezul cel bun
dar azi unul mâine altul
am reușit să le lipesc de mine
să fac chilie cochilie
în care nu pe Ană
ci pe mine mă zidesc
lăsând în piept
deschis
ochiul
spre
Atotziditorul.