De sub picioare munții au fugit,
Nu-mi mai iubește cerul fruntea,
Parc-asfințitu-ntreg s-a prăvălit
Și somnul îmi ia zilele și mintea.

Visez în mine-o mână de piroane
Adânc înfipte-n crucea de poet,
Mi-au oferit o boltă de coroane
Cuvintele și m-au ales profet.

Îmi bate ceasul meu deșteptător,
Mi se trezesc instincte canibale,
Când pagina cea goală-i abator,
Cuvintele-s doar biete animale.

Pământul tot ți-l dau din mine,
Rămân un prunc cu ochi severi,
ÃŽmi umplu buzunarele cu rime
Și născocesc poeme din erori.