nu mai țin minte cum arătau mințile noastre încrucișate
doamne
mintea dumneavoastră străină
nu mai pot spune cât de mult clădeam scări până la tronul dumneavoastră
cum le puneam treaptă peste treaptă
să se clatine
îmi amintesc însă mirosul lemnului, uleiul cu care fusese spoit,
arama bărbatului
iar treptele nu știu cum le-am visat
una din lacrimă, sânge alb
în mai și în miei

pesemne mă prinseseră câinii
în caninii lor
plini de sânge
apoi alții
îmi puseseră pe picioare lanțuri și un jug greu de paie
crăciun
paște
sabat

îmi aduc aminte când făceam stele și dragoste
miroseam toată a pară, a pere,
și ce...

nu știu cine mă prinsese
cine mă ținuse între două culori, apoi între două cuie de cimitire
mă trezisem pe scară
(ținusem bine minte bărbatul
sărutul lui de petală înaltă)
pe gura mea plină de somn și de vreme lungană, iguană,
nu mă lăsa, omule, îi strigam
și el continua să mă sărute foarte adânc
pătrunzând și lanțurile, și paiele, zăbava zdrobind-o
călcâi
până la carne
cu urechea îl iubeam și cu sânul

la urmă trezitu-s-au oasele, toți copacii zâmbeau
dezmorțeală
pesemne
ca într-o foarte veche fântână, mirosind a lemn, a licheni
trezitu-s-a apa/
argintul/
mormântul mi se umpluse de floare
iasomii ieșeau din zăpadă

nu mă ucide, câinele meu, eu te-am hrănit
nu mă omorî
căci sărbătoarea fostu-s-a trecută de mult și eu nu mai vreau nicio scară
dar nu
cenușa trebuie să curgă pe la robineți
să mă spele
paiele trebuie să ardă și cuiele să se înroșească de la atâta rugină
nu mă ucide, câinele meu, eu te-am hrănit
nu mă omorî

căci bărbatul și mama
sunt câinele meu. dorul meu. fericirea. nopțile nesfârșite, etiopiene. cântecul sângelui.
esența prin care am crescut. kinta royală. asul. și peștele.
eu pentru câini mai respir...
nu mai țin minte cum arătau mințile noastre încrucișate
doamne
mintea dumneavoastră străină


Iulia Elize 10 mai, 2017