mi-e nouă fără un sfert sufletul
mi-a rămas iar în urma pașilor tăi
cu amortizor de suferință
inutil ai rostuit blesteme
erau deja înăuntrul meu toate
și alte câteva clipe ar fi fost de ajuns
să ne lipim din nou cuvintele
pe buze
firimituri de sărut
bună dimineața îți spun
noapte bună gândesc
pe o margine tu
pe o altă lume sunt eu
între noi nouă
nouă ceruri cu pânze albe
lungi până la nebunie
mai e puțin
dacă sunt cine sunt
în fiecare zi altul
în mine se naște
învață să te iubească
cu nume
fără nume
moare subit
doar urmele tale
rămân intacte
precum tălpile dinozaurilor
în memoria pământului
cuvintele mele
scrijelite pe un pian
fără coadă
la mântuire
nu ai acces
tu spui că am mai trăit
că o vom face din nou
timpul e doar un zid
de mătase roșie
în ochiul lui dumnezeu
te strig
alerg
mă vărs infinit
sunt un tsunami
dresat să-ți mângâie tălpile
pe plaja disperării
cioran e un rival simpatic