Împart colaci celor săraci cu duhul,
să nu caute flămânzi prin cer fericirea
toată încrederea strânsă pe pământ,
să fie capăt de pod pentru pasul de dincolo.

Prin ierburi de ceai uscate
torn apa sfințită de soare la amiază
și mă duc pe drumul judecății celei mari.

Nu știu ce șarpe m-a mușcat cu otrava păcatului,
dar știu unde o să ajung
înainte de osul ceresc
în care voi intra după lumină.

Pășesc peste amintiri șterse,
las în poeme tot ce mi s-a dat
și plec la început de lume
sărac.