de mâine nu mai locuiesc în mine
cât încă-i astăzi
mulțumesc

ne-nghesuită de păsări
ați știut să m-aprindeți frumos
mai vrem
îndoielile voastre acide au scrijelit
urme de gheară
pe zborul meu

flăcări sub pietrele drumului
am lăsat
cât să încingă apocalipticilor copitele
grătarele cordului
au fost doar bonusul de
bună purtare
un zvon de vânturi în urechea surdă
mătură castele de sunete prea înalt v-au fost partitură
coarda vocală a lutului
prea fragil
a vibrat sângelui

nu știu de ce ne transformăm în gloanțe
neputințele

cu siguranță mai ne este lumină
ce contează că ne-ncuie pleoapa pe dinlăuntru
și glezna pivotează spre negru
vrem negreșit pielea ce fermentează de nove
peste tumorile ochiului
plasture
sau oglindă pe care să lunecăm
până subțiem orbirile

și oasele ce sting vulcani în formă de lună
dau semn de rebeliune clară
își cer ieșirea urgentă
din indiviziune

nu întreb nimic și râsului i-am dat concediu neplătit niște
bonuri de masă la cantina efemerului
ramă de amintire
am atârnat în cârlig de golgotă precambriană

privesc
sunt depărtarea
incandescențe susură fântâni
în care chipul meu a putrezit de mult
mișc mai departe roata humei moara ursitei
își ia tain de ceară

doar piroanele au rămas mărturie
că vama cărnii s-a plătit fără negociere într-un astăzi
canibal

de mâine nu mai locuiesc în mine

la masa ta de taină voi fi
tacâmul
ce-adună veșnicii