zorile mi se topesc într-un gând și-n ușa aceea neroadă din baie
cu oglindă pe dinafară, cu oglindă pe dinăuntru, întotdeauna gata să se uite la mine
înainte și după momentul când para furtunului din cabina de duș cade nițel mai jos
și mă face să tremur
gândindu-mă la prostii, nebunii și cinemaiștiece lucruri smintite din viața
unei femei ce-și scutură pletele, dar n-a îndrăznit nicicând să le numere
n-a făcut niciodată dragoste cu suflarea vântului feciorelnic
n-a dansat niciodată cu șoaptele apusului în ritmuri de mov
ah! acea femeie cu plete incerte, înecate suav în șampon de urzică
în ea ne topim eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele
toți laolaltă în brațe, unu-ntr-altul
dădăcindu-ne ca micii copii ce-și așteaptă mămica să vină
îmi amintesc de apusul de ieri... și de alte apusuri dizolvate în clipa cea
-veșnic fără tine-
o roată se rotește în jur, se tot rotește în jur, se rotește și-mi lasă cicatrici
ca-n zori să mă curăț de ele, să-mi ispășesc eternul păcat
în dușul pe care abia l-am pornit să curgă în voie
că eu vin