poeții
(deci niciodată eu)
sunt emigranți definitivi
din toate trupurile care li se dau
zic asta
cuibărindu-mă
în căușul de ceară ajuns
o pată pe masa de scris

poeții
(poate și eu, duminica)
plonjează într-o lacrimă de ucigaș
și scot de acolo
reînviindu-le
toate victimele care nu știu ierta

poeții
mai ales eu
judecăm literele ca pe idoli
mai ales pe acelea care
ne refuză cuvintele

poeții
(niciodată eu)
își fac din aer o clonă
pe care apoi
să și-o sodomizeze repetând
gestul mitologic al lui narcis
în oglinda apelor (iată motivul pentru care
beau doar
vin)

în timp ce se succed toate astea
trupul meu de grafit
vă schițează în carnetul
îndrăgostiților
prezumtive statui pentru
muzeul de ceară al gloriei
sau
umbra lor
de aur
și durere