Am auzit că pomii nu mor niciodată
Deși oamenii sfârșesc mereu prin a-i ucide.
Cenușa lor hrănește viața
Și frunzele ajung pământ.
Am căutat în magazine dar nu am găsit
Pomi muritori, așa că am mers
La un butoi de stejar și l-am întrebat:
Unde pot găsi un pom care nu vrea să fie nemuritor?
El mi-a spus cu glas înfundat că
Toți pomii cresc cu gândul că nu vor părăsi
Pământul.
M-am dat bătut și am uitat,
Am continuat să trăiesc și să plantez pomi
Fiind oarecum invidios pe soarta lor.
Într-o zi am observat un prun plin de ciuperci otrăvite,
Cu crengile uscate și frunzele căzute.
L-am privit timp de un minut și l-am întrebat:
Tu de ce suferi?
El mi-a spus că nu mai are sevă, nu mai face fotosinteză
Și are are doar coșmaruri cu drujbe Husqvarna.
Eu am spus că îl pot ajuta dacă acceptă un topor
Care să îi curme suferința.
Prunul a acceptat și a avut o ultimă dorință,
Să fac din lemnul lui un leagăn în care stea primul meu copil
Și din crengile lui un foc, care să îl ducă în nori.
Mi-a zis că Pământul e plin de pomi, dar cerul
E un imens deșert în care el ar vrea să fie
Primul pom.
I-am respectat toate dorințele și în cele din urmă
Am aflat răspunsul:
Toți suntem datori Pământului cu un pom
Și vieții cu un vis împlinit!