Simt cum te arde jarul lipsei mele,
Când versul tău de mine se temea
Și-aprinzi, ca focul, patima-n nuiele,
Când mi te dărui, Mistuita mea.

Leg norii cu-n cuvânt sfios la gură,
Când soarele-i pe gânduri, în declin,
Și-am să-ți culeg dorința din făptură,
Jertfito, sub o umbră de măslin.

O să-mi dezleg de jurăminte foaia
Și-apoi cuvântul, gura ta uscată,
Din ochii cerului, sorbindu-ți ploaia
Înlăcrimata, dulcea mea-mpăcată.

De mă va necăji și câte-un fulger
Scăpat de Dumnezeu din gelozie,
Tu-n fiecare an să-mi dai un înger,
Îndrăgostită,-n ochii mei, soție.

Îmi râde uneori un gând la poartă,
Cu traista-n băț și literele goale,
Îi iau în mine soarta lui deșartă
Și-n cuie-o bat în versurile tale.

Te trag de mână dintr-o rană-a mării
Și-ți iau durerea undelor de-acasă,
Eu insulă-am să-ți fac din briza verii,
Și să-mi devii la infinit mireasă.